Decizia CCR nr. 40/2022Punctul 25
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 27.01.2022
- Dosarul
- 9.656/245/2021
25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la libera circulație, art. 25 alin. (1) teza a doua din Constituție prevede expres că „legea stabilește condițiile exercitării acestui drept“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 15 mai 2020). „Libera circulație“, potrivit dispozițiilor constituționale evocate, se desfășoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate ocrotirea unor valori economice și sociale, a drepturilor și libertăților cetățenilor. Dreptul la liberă circulație nu este unul absolut, ci poate fi afectat de unele îngrădiri sau limitări, în considerarea existenței altor drepturi aparținând altor titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Așadar, legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile exercitării dreptului la liberă circulație și de a institui o normă care prevede posibilitatea unor restrângeri, în limitele prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.