Sari la conținut

Decizia CCR nr. 76/2022Punctul 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.03.2022
Dosarul
7.007/3/2020

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 58^1 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. I pct. 18 din Legea nr. 168/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010. Curtea observă că dispozițiile art. 58^1 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 au fost introduse în cuprinsul acestei legi prin art. I pct. 13 din Legea nr. 168/2010. De asemenea, Curtea observă că prevederile art. I pct. 18 din Legea nr. 168/2010 modifică art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 13 aprilie 2010. Având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea urmează a reține ca obiect al excepției, dispozițiile corespunzătoare din actul de bază, în care se integrează dispozițiile modificatoare, respectiv art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:

– Art. 58^1 alin. (1) din Legea nr. 38/2003: „În cazul utilizării unui autoturism pentru transportul public de persoane fără ca acesta să dețină autorizație taxi sau, după caz, copie conformă ori dacă aceste documente au valabilitatea depășită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat ori cu prevederile prezentei legi, precum și în cazurile prevăzute la art. 20 alin. (7) și art. 36 alin. (3) , odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale, prevăzută de prezenta lege, se suspendă dreptul de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni.“; ...

– Art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010: „Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii.“ ... ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie