Decizia CCR nr. 88/2022Punctul 79

79. Curtea reține caracterul consecvent al jurisprudenței sale în privința competenței legiuitorului de a înființa sau desființa diverse structuri de parchet. Astfel, opțiunea legiuitorului de a înființa o structură de parchet corespunde competenței sale constituționale de legiferare în domeniul organizării sistemului judiciar și nu constituie o problemă de constituționalitate faptul că o structură de parchet preexistentă pierde o parte dintre competențele sale legale, atâta vreme cât respectiva structură de parchet nu are o consacrare constituțională (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 127, Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 19 august 2020, paragraful 50, Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 22 iunie 2021, paragraful 62). Totodată, desființarea unei structuri de parchet ține tot de competența legiuitorului, și nu a instanțelor judecătorești (Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021, paragrafele 84 și 85). Or, prin legea analizată, legiuitorul a procedat exact în sensul celor stabilite de Curtea Constituțională, desființând o structură de parchet și dispunând preluarea competenței acesteia de o altă structură de parchet preexistentă, respectând art. 61 alin. (1) din Constituție. Curtea subliniază că modul de organizare a sistemului național de justiție este parte a identității constituționale a statului român. ...