Sari la conținut

Decizia CCR nr. 93/2022Punctul 3

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.03.2022
Dosarul
42.163/3/2016

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, întrucât autorul solicită completarea soluției legislative fără a avea în vedere faptul că dispozițiile privind publicitatea constituie o garanție a procedurilor prin care se soluționează fondul acuzației, iar nu a procedurilor prealabile, astfel cum este camera preliminară. În ceea ce privește dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, reține că motivele formulate sunt pertinente, însă nu prin raportare la normele procesual penale menționate, ci prin raportare la noțiunea de „militar“ folosită în normele care reglementează competența. Reține că, în practică, a fost ridicată această problemă, respectiv dacă noțiunea de „militar“, care ar atrage competența instanțelor militare, îi privește doar pe militarii activi ori și pe cei în retragere/în rezervă deopotrivă. Subliniază că, deși este o apărare formulată în mod frecvent în cauzele penale, normele procesual penale sunt clare, în sensul că se referă doar la militarii activi, și nu lasă loc vreunui dubiu, dispozițiile care reglementează competența instanțelor militare fiind necesar a fi interpretate sistematic. Apreciază că doar militarii activi pot săvârși infracțiuni în legătură cu calitatea lor de militari, orice altă interpretare ar conduce la concluzia că un militar în retragere ar beneficia de competența specială după calitatea persoanei. Subliniază că jurisprudența instanțelor de judecată este constantă în acest sens și arată că argumentele menționate anterior se regăsesc și într-o hotărâre judecătorească recentă, pronunțată de instanța supremă în recurs în casație. În concluzie, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală ca neîntemeiată. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie