Decizia CCR nr. 121/2022Punctul 19

19. Prin urmare, instanța europeană a stabilit că nu contravine, în principiu, cerințelor art. 6 din Convenție ca acuzatul să se reprezinte singur, cu excepția cazurilor în care interesele justiției impun altfel (Hotărârea din 15 noiembrie 2007, pronunțată în Cauza Galstyan împotriva Armeniei, paragraful 91). Cu toate acestea, dreptul de a se apăra singur nu este garantat în mod absolut. A permite acuzatului să se apere singur sau desemnarea unui avocat pentru acesta ține de marja de apreciere a statului contractant, care este mai în măsură decât Curtea să aleagă modalitatea adecvată în cadrul sistemului său judiciar pentru a garanta dreptul la apărare (Hotărârea din 4 aprilie 2018, pronunțată în Cauza Correia de Matos împotriva Portugaliei). Așadar, instanțele interne au dreptul să considere că interesele justiției impun desemnarea din oficiu a unui avocat (Hotărârea din 25 septembrie 1992, pronunțată în Cauza Croissant împotriva Germaniei, paragraful 27, sau Hotărârea din 14 ianuarie 2003, pronunțată în Cauza Lagerblom împotriva Suediei, paragraful 50). Este vorba despre o măsură de protejare a inculpatului, care are ca scop să asigure apărarea corespunzătoare a intereselor acestuia (Hotărârea din 4 aprilie 2018, pronunțată în Cauza Correia de Matos împotriva Portugaliei). În plus, Curtea de la Strasbourg a statuat că art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenție nu conferă acuzatului dreptul nelimitat de a utiliza orice argument pentru apărarea sa. Orice acuzat care alege să se apere singur renunță în mod deliberat la dreptul de a fi asistat de un avocat și trebuie să dea dovadă de diligență în maniera în care efectuează apărarea (Hotărârea din 2 iunie 1993, pronunțată în Cauza Melin împotriva Franței, paragraful 25). ...