Sari la conținut

Decizia CCR nr. 169/2022Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.03.2022
Dosarul
3.525/330/2017

19. La paragrafele 51, 52 și 56 ale aceleiași decizii, instanța supremă a învederat faptul că, potrivit art. 180 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, care va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă, iar art. 96 alin. (2) lit. b) din același act normativ prevede ca sancțiune complementară suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancțiunea principală, a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce nu este lăsată însă la aprecierea organului constatator, fiind consecința legăturii directe în care se află cu fapta sancționată și a pericolului social sporit al acesteia, așa cum se arată și în Decizia Curții Constituționale nr. 854 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie