Decizia CCR nr. 179/2022Punctul 12
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 31.03.2022
- Dosarul
- 5.988/325/2019
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă similară, prin Decizia nr. 243 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 29 iulie 2021. Cu acel prilej, Curtea a constatat că măsura legislativă reglementată de dispozițiile criticate este adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională - respectă justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit art. 7 din Legea nr. 254/2013, orice persoană condamnată, care execută pedeapsa într-un penitenciar (denumită în continuare persoana condamnată), se bucură în continuare de posibilitatea exercitării tuturor drepturilor civile și politice, cu excepția celor care au fost interzise, potrivit legii, prin hotărârea definitivă de condamnare, precum și a celor a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din rațiuni de menținere a siguranței deținerii. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.