Decizia CCR nr. 222/2022Punctul 9

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele nu critică art. 2 alin. (2) -(3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 în integralitatea lor, ci exclusiv instituirea și modul de reglementare a contribuției anuale percepute de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale, egală cu 2% din cifra de afaceri anuală realizată de aceștia din activitățile ce fac obiectul licențelor acordate de ANRE (denumită în continuare contribuția). Se consideră că această contribuție este caracterizată de următoarele trăsături: (i) este o prestație financiară destinată finanțării cheltuielilor publice; (ii) nu este un impozit și nici taxă; (iii) nu se face venit la un fond cu o destinație specială stabilită de lege și (iv) nu este stabilită într-o situație excepțională. Aceste trăsături conduc la concluzia că instituirea contribuției este contrară art. 56 alin. (3) din Constituție. În sprijin evocă și deciziile Curții Constituționale nr. 167 din 6 mai 2003, nr. 892 din 25 octombrie 2012 și nr. 633 din 8 octombrie 2015 prin care s-a definit câmpul de aplicare a art. 56 din Constituție. Potrivit acestei jurisprudențe, din bugetul public național fac parte și bugetele instituțiilor publice autonome finanțate integral din venituri proprii, cum este și ANRE. Or, întrucât contribuția se datorează ANRE, rezultă că aceasta reprezintă o cheltuială publică și, ca atare, îi este aplicabilă interdicția prevăzută de art. 56 alin. (3) din Constituție. Toate prestațiile financiare care se datorează bugetului public național sunt întotdeauna cheltuieli publice. Într-o singură situație stabilirea contribuției ar fi putut fi reglementată fără a atrage incidența art. 56 alin. (3) din Constituție, și anume aceea în care s-ar fi stabilit prin normele criticate că se varsă într-un fond, în sensul dat acestei noțiuni de art. 139 alin. (3) din Constituție. ...