Sari la conținut

Decizia CCR nr. 239/2022Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.05.2022
Dosarul
1.009/54/2015

18. Referitor la dispozițiile constituționale ale art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, Curtea constată că acestea nu sunt încălcate prin prevederile de lege criticate, întrucât, potrivit textului constituțional de referință, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, iar prin normele supuse controlului de constituționalitate se stabilesc limitele în care se exercită funcțiile publice în discuție. Astfel, incompatibilitatea reglementată de textul de lege criticat nu are ca efect îngrădirea alegerii profesiei sau a locului de muncă, ci se circumscrie regulilor stabilite de legiuitor în vederea funcționării și desfășurării activității primarilor și viceprimarilor, precum și a președinților și a vicepreședinților consiliilor județene, fiind o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, precitată). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie