Sari la conținut

Decizia CCR nr. 297/2022Punctul 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
18.05.2022
Dosarul
1.172L/2/2022

14. Se arată că în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la desfășurarea procedurilor parlamentare, precizând că nu este competentă să se pronunțe asupra modului de aplicare a regulamentelor celor două Camere. Mai mult, chiar și atunci când au existat vicii regulamentare (deși nu a fost cazul în ședința din 3 mai 2022, care a stat la baza sesizării de neconstituționalitate), Curtea a statuat că, de principiu, în lipsa unei prevederi constituționale exprese și în temeiul autonomiei de care se bucură, Senatul, prin votul pe care îl dă asupra proiectului de hotărâre, acoperă viciile regulamentare de procedură ale acesteia, Curtea neavând competența ca ea însăși să cerceteze și să determine starea de fapt pentru ca din constatările astfel efectuate să stabilească starea de constituționalitate a normei regulamentare (Decizia nr. 396 din 5 iunie 2019). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie