Sari la conținut

Decizia CCR nr. 308/2022Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.05.2022
Dosarul
2.221/102/2018

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragrafele 32 și 33, a constatat că în preambulul ordonanței de urgență contestate caracterul de urgență a fost justificat prin „importanța existenței unui mecanism unic de control care să înlăture paralelismele și să elimine astfel evaluarea fiscală diferită sau chiar contrară a aceleiași operațiuni economice“, riscul „neîndeplinirii obiectivelor asumate de România, legate de rezolvarea problemei arieratelor, reducerea evaziunii fiscale și creșterea veniturilor colectate“, precum și prin „angajamentul asumat de România în raport cu Fondul Monetar Internațional“. S-a subliniat că aceste elemente „constituie premisele unei situații extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat și că neadoptarea acestor măsuri ar avea consecințe negative asupra bugetului consolidat, reorganizarea fiind absolut necesară pentru reglementarea în mod unitar și identificarea unor soluții viabile de administrare de care să profite atât contribuabilii, cât și administrația fiscală“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie