Sari la conținut

Decizia CCR nr. 490/2022Punctul 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.10.2022
Dosarul
1.706/117/2018

24. Cea dintâi etapă anterior menționată debutează, potrivit art. 478 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu inițierea acordului de recunoaștere a vinovăției, fie de către procuror, fie de către inculpat. În acest sens, dispozițiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală prevăd că limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior. Această etapă continuă, conform art. 479 din Codul de procedură penală, cu negocierea dintre inculpat și procuror, negociere care poartă asupra recunoașterii comiterii faptei și acceptării încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, asupra cuantumului pedepsei, precum și asupra formei de executare a acesteia, respectiv a felului măsurii educative ori, după caz, a soluției de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Efectele acordului astfel încheiat sunt supuse, conform art. 478 alin. (2) din Codul de procedură penală, avizului procurorului ierarhic superior. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie