Sari la conținut

Decizia CCR nr. 626/2022Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.12.2022
Dosarul
230/107/2015

16. Totodată, soluționarea cauzei cu privire la unul dintre inculpați conform procedurii simplificate oferă suficiente garanții de imparțialitate, din punctul de vedere al legii, pentru ca același judecător să poată da o soluție în cauza disjunsă: inculpați diferiți, caracterul personal al răspunderii penale, existența unei cercetări judecătorești noi în care vor fi evaluate faptele, fără referire la sentința anterioară, evaluarea conținutului fiecărei infracțiuni, fără referire la sentința anterioară, probele referitoare la vinovăția fiecărui inculpat, inclusiv administrarea recunoașterii aceluia care a beneficiat de procedura simplificată în fața persoanei acuzate în cauza disjunsă pentru ca aceasta să poată pune întrebări martorului. De altfel, criteriul determinant pentru evaluarea existenței incompatibilității prin antepronunțare, în judecarea unor inculpați diferiți, în cauze disjunse, decurge din considerentele hotărârii de condamnare, și nu din soluția de condamnare. Așa încât, instanța supremă a stabilit că judecătorul devine incompatibil doar în măsura în care hotărârile anterioare pronunțate de acesta cuprind referiri la vinovăția persoanelor din cauza pendinte sau motivarea unei soluții conține date care presupun o antepronunțare cu privire la vinovăția persoanelor pentru faptele de care sunt acuzate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie