Decizia CCR nr. 679/2022Punctul 6

6. Într-o astfel de ipoteză, consideră că existența în paralel a acestor norme de drept și lipsa unei interpretări oficiale care să limiteze aplicabilitatea art. 11 din Legea nr. 241/2005 în sfera de atribuții a organelor judiciare în materie penală pentru adoptarea unor astfel de măsuri conduc, pe de o parte, la inechități între participanții la procedura fiscală și cei din procedura penală, iar, pe de altă parte, determină o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție în proceduri extrapenale. Apreciază că este inadmisibil ca un organ fiscal să își motiveze actele emise, care au o reglementare exclusivă în Codul de procedură fiscală, cu argumente din sfera dreptului penal, doar fiindcă denumirea instituției este identică. Susține că legiuitorul nu a anticipat că ANAF ar putea să realizeze astfel de raționamente juridice și a menținut la art. 249 din Codul de procedură penală denumirea marginală „Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii“ aferente procesului penal, noțiune aproape identică cu cea de la art. 213 din Codul de procedură fiscală. ...