Decizia CCR nr. 129/2023Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 21.03.2023
- Dosarul
- 4.280/257/2019
6. Tribunalul Sibiu - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că, potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, în cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, este reglementată în mod clar și previzibil obligația judecătorului de cameră preliminară de a verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, de a exclude probele nelegal administrate ori, după caz, de a sancționa, potrivit art. 280-282 din același cod, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. Apreciază că intimatul nu poate invoca necunoașterea legii, fiind în măsură a se aștepta că vor fi supuse dezbaterii și vor face obiectul soluției legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Consideră că exercitarea deplină a dreptului la apărare este asigurată chiar în lipsa unei citări cu mențiunea expresă în sensul posibilității de a formula cereri și excepții privind legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.