Decizia CCR nr. 230/2023Punctul 19

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, în acord cu jurisprudența sa, respectiv Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragrafele 17-19 și 23-27, Curtea reține că recuzarea este o ipoteză de excludere a judecătorului suspect - judex suspectus (distinct de judex incapax și judex inhabilis), iar „suspiciunea rezonabilă“ poate avea numeroase temeiuri, astfel cum se arată în literatura de specialitate, „pot exista anumite împrejurări, interese, relațiuni, pasiuni, preocupațiuni care ar putea să producă îndoială, suspiciune asupra imparțialității judecătorului, și de aceea legea, în interesul bunei justiții, a încrederii în justiție, și a prestigiului acesteia, prevede recuzabilitatea judecătorului suspect. (...), judex suspectus trebuie să fie dispensat de a judeca procesul în care, ținându-se cont de forța medie de rezistență individuală, s-ar putea prezuma că este imparțial (...)“. Cu privire la imparțialitate, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituție, „justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“, ceea ce presupune, pe de o parte, ca activitatea de judecată să se înfăptuiască în mod obiectiv, „în numele legii“, după cum prevede art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, ținându-se seama totodată de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“. Așadar, principiul imparțialității justiției constituie un corolar al principiului legalității ce caracterizează statul de drept. Pe de altă parte, principiul imparțialității presupune ca autoritățile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiția să fie neutre. ...