Decizia CCR nr. 290/2023Punctul 10

10. Se afirmă că, în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „bun“ este reprezentată atât de bunurile actuale, cât și de valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a le obține. Ca atare, dreptul, deja născut și recunoscut, la acordarea compensațiilor apare astfel ca un „bun“ în înțelesul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene (Hotărârea din 2 septembrie 1997, pronunțată în Cauza De Santa împotriva Italiei, Hotărârea din 2 septembrie 1997, pronunțată în Cauza Abenavoli împotriva Italiei, Hotărârea din 2 septembrie 1997, pronunțată în Cauza Nicodemo împotriva Italiei). Totodată, existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, obliga la demonstrarea întrunirii cumulative a condițiilor privării de proprietate: ingerința să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim de interes general, să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, adică să releve un „echilibru just“ între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. ...