Sari la conținut

Decizia CCR nr. 354/2023Punctul 27

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.06.2023
Dosarul
456/299/2019

27. Tribunalul București - Secția a VI-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu sunt lipsite de claritate și previzibilitate, iar dreptul de proprietate privată al asigurătorului RCA este pe deplin respectat, riscurile acoperite de asigurarea RCA și limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA fiind stabilite prin lege. Ceea ce o nemulțumește pe autoarea excepției este modalitatea în care textul criticat este interpretat în practica judiciară, respectiv faptul că unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă, fără ca aceasta să fie reglementată legal. În opinia instanței, prin impunerea unui criteriu legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă s-ar putea aduce atingere principiului libertății economice, consacrat de art. 45 din Constituție. În ceea ce privește invocarea art. 44 din Constituție, în jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat că „executarea oricărei obligații de a da determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat să dea. În toate cazurile în care o asemenea obligație se execută, chiar și în mod silit, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prevăzută cu formulă executorie, atingerea adusă dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituționale“ (Decizia nr. 29 din 25 ianuarie 2005). De asemenea, în dosarele nr. 1.942D/2020 și nr. 1.943D/2020, instanța apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) și art. 44 din Constituție, întrucât obligă asigurătorul să achite despăgubiri care pot depăși prejudiciul efectiv suferit de către terțul prejudiciat, fiind încălcat dreptul de proprietate al societății de asigurări. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie