Sari la conținut

Decizia CCR nr. 352/2023Punctul 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.06.2023
Dosarul
2.650/216/2018

14. Așa fiind, contrar susținerilor autorului excepției, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din art. 1 al aceleiași ordonanțe de urgență, respectiv „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“. Or, reglementarea modalităților de stabilire a contravențiilor în vederea aplicării sancțiunilor pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit. În același sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, și Decizia nr. 796 din 3 iulie 2008, precitată. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie