Decizia CCR nr. 387/2023Punctul 24
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 04.07.2023
- Dosarul
- 19.374/299/2018
24. Așa fiind, Curtea reține că tehnica de reglementare utilizată în cazul prevederilor legale criticate este în conformitate cu regulile instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit căruia „actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea“. Norma contravențională indică în mod clar și neechivoc, în chiar cuprinsul său, obiectul material al contravenției, și anume nerespectarea ordinelor și deciziilor ANRE, astfel că este redactată cu suficientă precizie pentru a permite destinatarului să își controleze conduita și să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care ar putea rezulta din săvârșirea unei anumite fapte. Altfel spus, legea definește în mod clar contravenția și sancțiunea aplicabilă, astfel încât destinatarul său să cunoască din însuși textul normei juridice aplicabile care sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa contravențională. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.