Decizia CCR nr. 553/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile criticate nu sunt clare și precise, nu se corelează cu normele dreptului penal și procesual penal și contravin dispozițiilor constituționale și convenționale, care reglementează prezumția de nevinovăție. Noțiunea „persoana a săvârșit o infracțiune“ ar trebui înțeleasă și interpretată prin raportare la dispozițiile ce reglementează prezumția de nevinovăție, respectiv ca fiind situația în care există o hotărâre penală definitivă de condamnare prin care s-a stabilit vinovăția unei persoane cu privire la săvârșirea unei anumite infracțiuni, și nu situația în care, față de o anumită persoană, există o anchetă penală în curs de desfășurare. Nu este suficient să existe doar o ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale, ca în speță, ci trebuie să existe o hotărâre definitivă de condamnare. Doar în cazul în care există o hotărâre penală definitivă de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată. În susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate dispozițiile art. 6 alin. (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. ...