Decizia CCR nr. 666/2023Punctul 27
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 28.11.2023
- Dosarul
- 4.201/2/2018
27. Din perspectiva celor mai sus reținute, Curtea constată caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate din perspectiva pretinsei încălcări a art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel, în jurisprudența sa privind principiul respectării legilor, în componenta referitoare la calitatea actelor normative, spre exemplu fiind Decizia nr. 549 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 23 februarie 2024, paragraful 28, Curtea Constituțională a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.