Sari la conținut

Decizia CCR nr. 694/2023Punctul 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.12.2023
Dosarul
9.016/2/2017

12. Lipsirea părții căreia i-a fost respinsă acțiunea în anulare de posibilitatea exercitării unei căi de atac infirmă principiul simetriei căilor de atac, reprezentând o discriminare, iar, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, discriminarea se bazează pe ideea de excludere a unui drept sau a unui beneficiu între persoanele aflate în situații egale, stabilite obiectiv. Se mai arată că dispozițiile legale criticate creează posibilitatea exercitării căii de atac în funcție de soluția pronunțată, iar prin raportare la această soluție se va decela în situația admiterii cererii în anulare a hotărârii arbitrale că doar partea interesată are posibilitatea de a declara recurs, respectiv partea care a câștigat în procedura arbitrală. În situația respingerii cererii în anulare a hotărârii arbitrale niciuna dintre părți nu are posibilitatea de a declara recurs, deoarece una dintre părți nu are interes, iar cealaltă nu are dreptul. Prin urmare, este încălcat principiul nediscriminării, atât timp cât numai partea care a câștigat în procedura arbitrală are deschisă calea recursului. În susținerea acestei critici se invocă jurisprudența Curții referitoare la principiul egalității în drepturi, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 2 din 2 februarie 2000, Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie