Sari la conținut

Decizia CCR nr. 3/2024Punctul 3

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
30.01.2024
Dosarul
2.072/54/2014

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a statuat că transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul emiterii deciziei de expropriere, ulterior consemnării cuantumului despăgubirii într-un cont deschis pe numele titularului dreptului de proprietate, astfel că sunt respectate prevederile art. 44 alin. (3) din Constituție în privința caracterului prealabil al despăgubirii. De asemenea, potrivit legii criticate, persoanele interesate au posibilitatea ca în termen de 20 de zile de la comunicarea listei imobilelor supuse exproprierii să se prezinte pentru stabilirea despăgubirilor, iar dacă nu sunt de acord cu despăgubirea oferită, pot să atace decizia în fața instanței judecătorești, în conformitate cu art. 44 alin. (6) din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie