Sari la conținut

Decizia CCR nr. 51/2024Punctul 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
30.01.2024
Dosarul
5.162/271/2017

25. Curtea reține că autoarea excepției critică faptul că autoritatea fiscală a aplicat în procesul-verbal o lex tertia de natură să aducă atingere dreptului de proprietate și libertății economice, motivând că excepția trebuie admisă pentru motivele care au fundamentat Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Această lex tertia rezultă din calificarea drept contravenție autonomă a faptei de „continuare a livrării de bunuri sau prestării de servicii după suspendarea activității operatorului economic în punctul de lucru“, care la data întocmirii primului proces-verbal nu era reglementată ca atare, și sancționarea respectivei fapte cu amendă, precum și confiscarea sumelor pe o perioadă de trei luni, perioadă pentru care operatorul economic ar fi trebuit să își suspende activitatea și care nu mai este reglementată în prezent. Suspendarea activității nu se mai face, în prezent, pe o perioadă de trei luni pentru prima contravenție săvârșită, ci pentru 30 de zile, începând cu cea de-a doua sancțiune aplicată la aceeași unitate într-un interval de 24 de luni. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie