Sari la conținut

Decizia CCR nr. 243/2024Punctul 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.04.2024
Dosarul
1.287/85/2020

12. Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.360D/2020, prin care apreciază, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 657 din 11 mai 2010, nr. 433 din 9 iunie 2015 și nr. 264 din 24 februarie 2009. Totodată, arată că autoarea excepției de neconstituționalitate nu prezintă motivele pentru care aceasta consideră că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale invocate. Faptul că textul de lege criticat prevede, cu caracter general, acordarea ajutorului public judiciar independent de starea materială a solicitantului, în situațiile în care dreptul la asistență judiciară/dreptul la asistență judiciară gratuită este stabilit printr-o lege specială, nu contravine dispozițiilor constituționale. Dimpotrivă, textul criticat dă expresie unor drepturi acordate de legiuitor prin legi speciale ca măsuri de protecție, tocmai în considerarea unor situații speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut etc. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie