Decizia CCR nr. 361/2024Punctul 41
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 11.07.2024
- Dosarul
- 6.879/117/2017
41. Relativ la critica potrivit căreia dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 nu precizează un termen pentru reluarea raporturilor de muncă cu salariatul a cărui nevinovăție a fost stabilită definitiv de către instanța penală, Curtea observă că o interpretare coroborată a textului de lege criticat cu prevederile alin. (2) din același articol de lege, potrivit cărora dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului relevă faptul că, odată ce nevinovăția salariatului a fost stabilită de instanța penală, suspendarea raportului de muncă nu mai este justificată, astfel că această măsură încetează. De asemenea, dispozițiile art. 551 și 552 din Codul de procedură penală precizează momentul de la care hotărârile pronunțate de instanțe în procesele penale rămân definitive. Prin urmare, și această critică apare ca fiind neîntemeiată. Aceste chestiuni privesc mai degrabă aspecte de aplicare a legii, iar nu de neconstituționalitate. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.