Decizia ÎCCJ nr. 18/2015 (RIL)Paragraful 67

29. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: deşi dreptul la muncă şi drepturile economice şi sociale nu au o consacrare directă în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, din evaluarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a remarcat o protecţie indirectă, în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil sau nediscriminarea, în materie de prestaţii sociale. În rânduri repetate Curtea a valorizat dreptul la respectarea bunurilor garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi din perspectiva unor principii traduse din raportul dintre drepturile civile şi cele sociale şi economice. În sinteză, noţiunea de "bun" se raportează la patrimoniu şi vizează în acest context şi prestaţiile sociale. Cu predilecţie în materia pensiilor, în Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, deşi este la libera apreciere a statului să decidă cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau să aleagă tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă persoanelor, singura condiţie impusă acestuia este respectarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, privind nediscriminarea. Dacă, însă, statul a adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă aceasta rezultă sau nu din plata unor contribuţii, acea legislaţie devine relevantă, pentru că generează un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. În acelaşi sens, în Cauza Buchen împotriva Cehiei, 2006, s-a subliniat că în conformitate cu art. 14 din Convenţie privitor la interzicerea discriminării şi art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie şi, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate". În aceeaşi decizie, referitor la înţelesul noţiunii de "speranţă legitimă", Curtea a arătat că s-a statuat în numeroase soluţii de speţă că această noţiune trebuie înţeleasă şi interpretată ca avându-şi temeiul în dreptul cetăţeanului la coerenţă şi siguranţă legislativă, astfel ca, în temeiul legii, acesta să îşi poată valorifica, păstra şi apăra drepturile. Cu alte cuvinte este vorba de concretizarea principiului constituţional, propriu oricărui stat de drept, privind supremaţia legii.