Decizia CCR nr. 435/2024Punctul 3
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 24.09.2024
- Dosarul
- 4.445/2/2016
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții BRD-Groupe Société Générale, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că textul criticat prevede posibilitatea contestării încheierii prin care au fost dispuse măsurile asigurătorii. Acest articol a fost introdus în cuprinsul Codului de procedură penală prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, completare care a fost generată de Decizia Curții Constituționale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, decizie care a fost pusă însă în aplicare de legiuitorul român doar parțial, întrucât dispozițiile legale criticate prevăd posibilitatea atacării încheierilor judecătorului de cameră preliminară prin care sunt dispuse măsurile asigurătorii, a încheierilor judecătorului de primă instanță și a încheierilor instanței de apel, precum și a deciziilor instanței de apel, fiind, așadar, exceptată situația în care măsurile asigurătorii sunt dispuse prin sentința primei instanțe. Or, astfel cum s-a arătat prin decizia Curții Constituționale anterior referită, posibilitatea de a formula apel împotriva unei astfel de sentințe este insuficientă; se menționează că termenul de soluționare a unei contestații este de 5 zile, pe când soluționarea apelului poate dura foarte mult timp. Se susține că imposibilitatea promovării căii de atac a contestației împotriva sentinței prin care se dispun măsuri asigurătorii încalcă dreptul de acces liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la o cale de atac efectivă. Pentru aceleași motive, se susține că textul criticat creează discriminare între persoanele care au interesul procesual de a formula contestație împotriva luării măsurilor asigurătorii, fiind excluse de la acest drept persoanele în privința cărora au fost dispuse măsuri asigurătorii prin sentința primei instanțe. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.