Sari la conținut

Decizia CCR nr. 438/2024Punctul 22

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.09.2024
Dosarul
296/829/2019

22. Curtea a observat că lipsa reglementării exprese în legea procesuală anterioară cu privire la forma pe care trebuia să o îmbrace actul procesual al verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului a fost motivul pentru care Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 10 decembrie 2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că dispozițiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968 se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei“. Lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie